Back to top

Sinceritatea

Este o adevărată provocare să fim sinceri cu noi înșine. Indiferent că ne aflăm la vârsta adolescenței sau că suntem deja adulți și avem responsabilități, experiență de viață sau alte instrumente pe care ne putem baza, onestitatea nu vine întotdeauna ușor, mai ales dacă suntem obișnuiți să ne „cosmetizăm” pentru a ne conforma ideii pe care o avem despre cum ar trebui să fim.

Este ușor să dăm vina pe situația nefericită din familie pentru faptul că nu ne prea descurcăm la școală, când ar putea fi de fapt din cauză că suntem leneși. Este ușor să fim invidioși pe atmosfera senină din familia unei prietene/prieten în loc să încercăm să aducem pace și armonie în familia noastră. Este simplu să ne justificăm greșelile spunându-ne nouă înșine că pur și simplu ceva e stricat la „motorul” nostru.

Dar treaba noastră, ca a fiecăruia, este să facem ce putem mai bine cu ceea ce avem, și nici o scuză din lume nu ne poate ajuta.

Unul din cele mai importante lucruri pe care e nevoie să le învățăm este că o mare parte din ceea ce ni s-a întâmplat este perfect normal. Acestea sunt schimbări sănătoase prin care trece orice adolescent sau adult mai devreme sau mai târziu.

Maturizarea este un lucru dificil chiar și fără o problemă de alcoolism în familie!

Un pas important pe care e bine să îl facă orice om, dar mai ales persoanele aflate în recuperare este „realizarea unui inventar moral amănunțit”. Atunci când ne facem inventarul ar trebui să facem o listă cu calitățile precum și cu defectele noastre. Enumerarea însușirilor noastre pozitive ne ajută să vedem că avem calități de la care să începem. Cu instrumentele programului putem începe să lucrăm la noi înșine și să ne ocupăm de părțile negative, în speranța că ne putem schimba în bine. Ar trebui să ne facem doar propriul inventar, nu și al altcuiva.

Este o idee bună să așteptăm puțin înainte să facem acest Pas. La început riscăm să fim atât de confuzi încât să ne vedem unele din defecte ca fiind virtuți și calitățile noastre ca fiind defecte. De exemplu am putea crede că suntem foarte buni și generoși. Dar poate că doar încercăm să cumpărăm afecțiunea celorlalți pentru că nu credem în noi înșine. Atunci acest tip de bunătate și generozitate este de fapt doar o mască sub care se ascunde o imagine proastă despre sine, și nu este deloc o virtute.

Sau poate credem că suntem groaznici pentru că ne inervăm des. Dar poate că nu ne dăm încă seama că nu putem controla ceea ce simțim, ci doar ceea ce facem. Mânia este o reacție normală la respingere, frustrare sau eșec. Dar nu este necesar să reacționăm neapărat pe baza mâniei! Mânia ne poate fi de folos să schimbăm lucrurile pe care le putem. În acest caz, defectul nostru de caracter nu este că ne inervăm, ci că nu ne folosim mânia spre rezultate sănătoase, precum sportul.

Odată ce am făcut o listă cu slăbiciunile noastre, ne va fi mai ușor să admitem diferitele situații în care am greșit. Cu toții facem lucruri pe care am fi dorit să nu le fi făcut, de care ne este rușine. Poate că nu știe nimeni de ele sau cel puțin așa credem. Poate că până acum nu am fost în stare să recunoaștem că am greșit. Dar știm că dacă vrem să încetăm să mai facem aceleași prostii din nou și din nou, trebuie să începem prin a recunoaște ce nu este în regulă.