Back to top

Rolurile în familie

În ambulatoriu, în grupul pentru aparținători, a fost abordată, începând cu ultimele întâlniri din anul trecut, tema rolurilor[1].

Săptămâna aceasta persoanele care sunt în grupul de consiliere au ascultat descrierea caracteristicilor și au împărtășit asupra rolurilor pe care le-au primit încă din copilărie și probabil le-au adus cu ele și în viața adultă. Dar sunt invitate să reflecte și dacă copiii lor au tendința să intre sau să fie împinși în anumite roluri, pentru a-i ajuta să rămână liberi și să îi asigure că sunt iubiți.

Psihologii au ajuns să identifice anumite stereotipuri comportamentale sau roluri pe care oamenii şi le asumă în cadrul familiei. Până la un punct, rolurile – eroul, ţapul ispăşitor, copilul uitat, mascota – apar în orice familie. În cazul persoanelor provenite din familii cu probleme, rolul interpretat devine un mecanism de supravieţuire, un mijloc de a se descurca în viaţă cu un minimum de suferinţă. Rolurile se transformă în modele inconştiente şi rigide de comportament, uşor de identificat de cei din afara familiei, invizibile însă pentru membrii acesteia.

Rolurile au fost mai întâi identificate în familiile de alcoolici. De atunci, s-a stabilit prezenţa lor în aproape toate celelalte tipuri de familii cu probleme. Deoarece persoanele codependente modifică inconştient aceste roluri, ele apar şi în relaţiile adultului. Dacă rolurile funcţionaseră satisfăcător ca mecanisme de supravieţuire în familia de provenienţă, ele nu mai sunt eficiente la maturitate, când toate relaţiile interpersonale se schimbă.

Poate că nu-i prea amuzant să ai un ţap ispăşitor în familie, dar celelalte personaje nu sunt normale? Ce poate fi rău în cazul unui copil care ia numai zece sau al unei fetiţe drăgălaşe, şi chiar în cazul unui mic clovn, la urma urmei?

Problema nu este modelul de comportament în sine, ci lipsa de personalitate.

Ceea ce le lipseşte este un sentiment al identităţii de sine, personalitatea în esenţă. Ei nu prea ştiu cu adevărat ce vor de la viaţă. Şi, în adâncul sufletului lor, aceşti copii (sau adulţi) încântători şi plăcuţi, sunt extrem de nefericiţi. Şi, pe măsură ce îmbătrânesc, nefericirea lor nu scade. Rolurile eroului, mascotei, ţapului ispăşitor şi al copilului uitat trec de la o persoană la alta, pe măsură ce se modifică situaţia din familie. În cazul copiilor unici, aceştia pot să-şi asume diferite roluri în momente diferite. Mai mult, fiecare suntem de fapt o combinație unică de diferite măști și comportamente. 

Este dificil de văzut asta, odată ce intrăm în recuperare și începem să vedem mai clar cum ne comportăm și de unde vin aceste tipare. Dar acum avem ocazia să ne retragem cu demnitate rolul. Nu suntem niciodată prea bătrâni să începem să lucrăm cu noi, pentru a descoperi cine suntem cu adevărat, tratându-ne cu dragoste, blândețe și respect.

Pe lângă faptul că află despre rolurile de supraviețuire, multe persoane realizează că au absorbit rușinea, abandonul și mânia transmise de generații, astfel încât cresc și reconstruiesc familii sau relații asemănătoare. Își dau seama că au vrut să îi repare pe ceilalți. Dar poate cea mai îmbucurătoare veste este că acum știu și pot întrerupe lanțul disfuncției. Și cu sprijinul primit în consiliere și în grupurile de suport, învață metode sănătoase de a avea grijă de copiii lor și de ei înșiși.

Această temă este abordată și la întâlnirile noastre organizate periodic pentru familiile persoanelor dependente. Pentru că de multe ori boala alcoolismului (sau a oricărei alte adicții) îi orbește pe cei ce trăiesc alături de dependent. Probabil că soția este prea absorbită de problema de consum a soțului, încât nu vede că și copii, chiar dacă ei s-au adaptat situației, suferă și personalitatea lor este modelată de diferitele soluții pe care ei le adoptă inconștient pentru a face față. Poate părinții preocupați de dependența uni copil și de necazurile cauzate de acesta, uită că mai au și un al doilea copil. Dar el e acolo și deși pare că totul e ok cu el sau că el le rezolvă toate problemele, este și el la fel de afectat. De aceea noi susținem că toți membri familiei au nevoie să se recupereze, indiferent dacă dependentul intră în recuperare sau nu.


 

[1] Rolurile au fost descrise mai întîi de Sharon Wegsheider în Another Chance: Help and Hope for Alcoholic Families, Palo Alto, CA: Ştiinţă şi Comportament.