Back to top

Parcursul instalării dependenței

Nimeni nu pare să știe DE CE sau nici măcar CUM se întâmplă ca unii să aibă această boală pe care noi o numim „alcoolism”, iar alții nu. Există câteva teorii despre acest lucru, variind de la modelele sociologice la cele medicale. Cea mai acceptată teorie este aceea că anumiți oameni sunt născuți cu o predispoziție genetică la alcoolism. Această teorie implică faptul că, la anumiți indivizi, există un factor bio-chimic sau genetic care determină PROBABILITATEA ca acea persoană să dezvolte o dependență față de alcool. În această teorie, este acceptat faptul că există factori sociali și psihologici care, combinați cu predispoziția, cresc sau descresc probabilitatea persoanei de a deveni alcoolică.

Însă un tânăr nu poate să prezică cu acuratețe că va avea sau nu o problemă cu băutul cândva, în viitor. Același lucru este valabil și pentru fumători și alți oameni care se angajează în comportamente cu risc crescut. Asta nu înseamnă că consumul de alcool cauzează alcoolismul. Dar înseamnă că oricine bea alcool are riscul de a deveni alcoolic.

Statisticile arată că perioada la care se instalează dependenţa este cu atât mai scurtă cu cât vârsta la care începem consumul de alcool este mai mică. Mai exact:

- la o persoană adultă, dependenţa se instalează după o perioadă de consum de alcool cuprinsă între 5-15 ani

- la un adolescent, dependenţa se instalează după o perioadă de consum de alcool cuprinsă între 5-15 luni

- la un pre-adolescent, dependenţa se instalează după o perioadă de consum de alcool cuprinsă între 5-15 săptămâni

(Material preluat din cartea „Cum tratăm alcoolismul” de Floyd Frantz)