Back to top

Articole specialiști - Luna recuperării din adicții 2020

Pentru a explica importanța grupurilor de suport și a programelor de recuperare, colaborarea dintre instituții și nevoia de implicare mai intensă pentru a oferi acces mai ușor persoanelor dependente către programe de recuperare, găsiți mai jos câteva articole de specialitate.

Recuperarea din adicții între modelul bazat pe abstinență și tratamentul de substituție, de Nicoleta Amariei, consilier în adicții 

Plecând de la filosofia de recuperare a comunității Alcoolicilor Anonimi, Modelul Minnesota a integrat principiile acestora într-o abordare ce a devenit cea mai eficientă când vine vorba de eliberarea din dependența de substanțe și comportamente. Două dintre aceste principii de bază sunt că dependența este (1) o boală primară, progresivă, cronică și fatală și (2) că abstinența reprezintă singura soluție sigură pentru recuperare. Spunem în consiliere că aceasta ar fi prima veste proastă pe care le-o dăm celor aflați în căutarea unei modalități de control a compulsiei de a bea, priza sau juca. De aici vine și denumirea de „model bazat pe abstinență”.

Există însă și o veste „foarte proastă”, și anume că siguranța recuperării presupune abstinența de la toate substanțele psihotrope, dat fiind riscul major de transfer al dependenței pe un alt „obiect de interes”, ajungând astfel la așa-numita „dependență încrucișată”.

La capătul celălalt regăsim abordarea de tip „harm reduction” în cazul căreia targetul nu este abstinența, ci mai degrabă controlul comportamentului adictiv sau diminuarea consecințelor negative ale acestuia. Pe de o parte, sunt intervenții de tipul schimbului de siringi sau „camerelor de consum sigur” în cazul consumatorilor de heroină, programele de distribuire de prezervative pentru prevenirea transmiterii HIV în rândul consumatorilor sau, mai nou, campaniile extinse de promovare a Narcan-ului care poate preveni decesul din cauza supradozei de opioide.

Pe de altă parte, există tratamentul de substituție sau tratamentul asistat medicamentos care implică înlocuirea drogului ilicit (în mare parte, opioide) cu substanțe legale sau controlate de stat prin programe speciale. Cel mai cunoscut exemplu este poate programul de metadonă care presupune administrarea zilnică a metadonei către consumatorii de heroină, diminuând astfel activitatea infracțională și riscurile unui consum de substanță ilegală. De generație mai nouă sunt suboxona și naltrexona, medicamente care, la modul simplist, ar trebui să satisfacă sau să diminueze pofta de consum.

În aceeași categorie putem însă introduce și administrarea de plasturi cu nicotină în cazul celor care doresc să înceteze fumatul, benzodiazepine (Xanax, Diazepam etc.) la consumatorii de alcool sau pariurile pe bilețele la dependenții de jocuri de noroc.

Toate sunt menite, într-un fel sau altul, să diminueze cravingul și comportamentul adictiv și să permită o funcționare socială mai bună și să reducă consecințele negative. De exemplu, din această perspectivă, pentru un dependent de alcool reducerea cantității sau frecvenței consumului de alcool ar consemna îmbunătățiri suficiente.

Aparent, cele două tipuri de abordări sunt contradictorii și ar părea o poveste de tip „ori, ori”. Ideea de abstinență totală și Modelul Minnesota par pentru mulți a fi abordări radicale, menite să anuleze orice bucurie în absența „drogului preferat” (includem aici și comportamente adictive). Ideea unui substitut poate părea mai „prietenoasă”, mai blândă, deci preferabilă.

La Programul Sf. Dimitrie lucrăm de aproape 20 de ani cu persoane aflate în diferite faze ale bolii dependenței. Dincolo de gender, specific social sau educațional, factorii care fac diferența între gravitatea bolii rămân frecvența, cantitatea și perioada de consum. Evident, o perioadă mai lungă de consum va aduce cu sine probleme mai multe și mai mari. Așadar, suntem dintre cei care le dau oamenilor „vestea proastă” și „vestea foarte proastă” a nevoii de abstinență totală de la toate psihotropele. Suntem cei care încurajăm eliberarea din dependența de orice fel de psihotrope și descoperirea vieții așa cum e ea sau, altfel zis, „adrenalina realității!”

Totuși, în practica noastră, întâlnim adesea situații extrem de complexe în care abstinența totală nu poate fi atinsă imediat de către cel care ar avea, de fapt, maximă nevoie de ea. Și atunci planul de intervenție se nuanțează și includem și alte tipuri de intervenție.

Uneori, e vorba de îndrumarea de urgență spre servicii de asistare medicală a sevrajului acut. Și da, în aceste cazuri benzodiazepinele pot salva viața persoanei, deci sunt importante și necesare pe termen definit!  

Alteori, sunt necesare evaluări medicale ale stării de sănătate fizică sau psihiatrică și de tratamente simptomatice sau curative. O depresie severă cu risc de suicid major necesită un tratament antidepresiv adecvat.

De multe ori sunt imperios necesare intervenții de asistare socială, de la acoperirea nevoilor alimentare de bază până la cele locative sau de igienizare personală. Acesta este unul dintre rosturile unui centru de zi adresat adicțiilor, oricât de epuizant sau inutil ar putea părea uneori. Un astfel de centru de zi evaluează și răspunde în mod constant unor astfel de nevoie individualizate pentru ca, pe termen lung, să atingem obiectivul abstinenței continue.

Prin urmare, e o poveste de genul „și, și”. Nu e o contradicție între abordările de tip Minnesota și cele de substituție, ci o prioritizare și adaptare a obiectivelor de intervenție. E o poveste în care eroul principal, pentru a se putea recupera, trebuie să rămână în viață și asta pentru că credem că orice persoană afectată de dependență ar ajunge la recuperare dacă ar trăi suficient de mult. Doar că, așa cum știm, dependența răpește fără milă ani, răpește vieți, răpește copii și părinți, așa că e nevoie de cât mai multe servicii disponibile pentru ca fiecare să își găsească cât mai curând o cale de ieșire din capcana adicției.

Creșterea accesibilității clientului cu adicții la servicii de recuperare, de Alexandra Delean, consilier în adicții 

Pe lângă afectarea membrilor familiei și a propriei persoane, consumul de substanțe afectează societatea în ansamblul său. Costurile emoționale ale celor direct implicați sunt completate de costuri sociale care depășesc cu mult imaginația celor mai mulți dintre noi. În primul rând, este vorba de serviciile medicale și de costurile pe care le implică spitalizarea și tratamentele medicamentoase utilizate pentru încercarea de tratare a efectelor provocate de consumul de alcool.

Este de remarcat apoi costul implicat de daunele umane și materiale provocate, de exemplu, de accidente produse pe fondul șofatului sub influența alcoolului sau drogurilor și care încarcă atât de mult sistemul de justiție. Multe dintre aceste costuri sunt suportate de Guvern.[1]

Prin proiectele noastre venim atât în sprijinul persoanelor care se confruntă cu abuzul sau dependența de substanțe sau comportamente, cât și în sprijinul profesioniștilor care întâlnesc, sub diferite forme, aceste persoane. Oferim informare, orientare, evaluare și consiliere individuală și de grup, grupuri de suport, grupuri educaționale atât pentru persoanele dependente, cât și pentru aparținătorii acestora. Profesioniștilor „de primă linie” le punem la dispoziție periodic cursuri despre boala dependenței și a codependenței. Pentru noi colaborarea cu aceștia nu e un principiu, e o realitate și o necesitate. Cum am putea altfel să găsim cele mai bune metode de intervenție în cazuri atât de provocatoare precum cele însoțite de adicții?

Să luăm, spre exemplu, clienții care ajung să ne cunoască după ce experimentează consecințe legale din cauza consumului de alcool sau stupefiante. Cel mai adesea, acestea se află deja sub supravegherea Serviciului de Probațiune pentru infracțiuni precum condus sub influența alcoolului sau drogurilor, furt, tâlhărie, violență domestic, tentative de omor, ucidere din culpă. Fapte grave, nu e așa?

Cei mai mulți dintre aceștia au la activ ani întregi de consum. Situația de criză legală, teama de a primi pedepse cu detenție ar putea constitui momente oportune de a inițiere a unui proces de recuperare. Pare evident rolul major al consilierului de probațiune în a-l așeza pe acest tip de client pe traseul schimbării și recuperării din dependențe– are cadrul de acțiune, are autoritatea conferită de o sentință judecătorească ce vizează includerea persoanei care a încălcat legea într-un program de reabilitare. Un studiu din SUA arată că cea mai mare parte a celor care intră în recuperare sunt referiți de către sistemul de justiție. La noi situația e mult diferită. Pe de o parte pentru că uneori cei care au șofat sub influență par mult mai puțin periculoși decât infractorii abstinenți, e ca și cum ar avea circumstanțe atenuante, ca și cum fapta lor e mai puțin gravă, iar o pedeapsă cu detenție ca urmare a neparticipării la un program de reabilitare pare extremă. Lipsa de resurse specializate de recuperare din adicții la nivel național poate fi dublată de pierderea speranței în capacitatea de schimbare a infractorilor. În cadrul centrului nostru, am văzut de-a lungul timpului persoane care au reușit să se schimbe și să își redefinească traiectoria în viață, însă e necesară o viziune mai largă asupra infracțiunii și oportunităților de schimbare, precum și accesarea cât mai curând a resurselor disponibile consilierului de probațiune. 

Avem apoi latura medicală. Spitalul de psihiatrie este cel mai cunoscut în rândul populației pentru tratarea dependenței, însă, în momentul în care se ajunge la internare, sunt tratate doar efectele. Omul este interesat să iasă din sevraj și să se stabilizeze din punct de vedere fizic. Pentru aceasta, i se administrează medicamente și este ținut sub observație, astfel încât să nu mai consume, dar aceste modificări vizează doar refacerea pacientului în plan fizic. Constatăm că există, din păcate, mai puțină deschidere decât ne-am dori din partea cadrelor medicale spre a vedea dependența ca o boală ce necesită îngrijiri integrate pe palier bio-psiho-socio-spiritual. O abordare exclusiv medicală își privează pacienții de beneficiile pe care le-ar putea aduce consilierea specializată. De multe ori, clienții ajung la noi în stadii grave ale bolii (ex. ciroză), când motivația e mult mai greu de stimulat. Ne asumăm în această direcție rolul de „avocați” ai intereselor persoanelor dependente și organizăm periodic discuții cu medicii pentru a trage un semnal de alarmă vis-à-vis de importanța pe care o poate avea o abordare integrată. „Sfatul medicului” are un rol deosebit de important în influențarea deciziilor oamenilor cu privire la conduita pe care o vor adopta, prin urmare, ne-am dori a mult mai mare deschidere din partea acestora și conlucrarea pentru progresul celor dependenți. Observăm în practică faptul că există șanse chiar și pentru cei care, din perspectiva întregii lumi, nu mai au niciuna.

Colaborarea pe care o avem cu Direcția Județeană de Protecție a Copilului are ca scop crearea unui cadru sigur pentru copiii aflați în grija unor adulți consumatori de psihotrope. Uneori, mamele aflate în astfel de situații sunt conștiente de problema pe care o au cu alcoolul, însă, fiind mame singure, consideră că accesarea unui program de tratament va lăsa impresia iresponsabilității, pentru ca mai apoi copiii lor să aibă de suferit. Paradoxal, nu? Dacă adăugăm lipsa de susținere din partea soților, lipsa resurselor financiare sau educației, abuzurile domestice sau neajutorarea învățată, cazuistica referită de Protecția Copilului este una extrem de complexă.

Astfel, credem că rolul directiv al asistentului social din DGASPC poate fi unul decisiv în determinarea primilor pași către schimbare. Oricâte eforturi ar dedica pentru rezolvarea problemelor existente în familie și integrarea/ reintegrarea copiilor, acestea nu vor fi durabile dacă problema de abuz nu e stopată.

De ce această listare de situații și domenii? Pentru că știm că putem fi de folos. Pentru că știm că suntem o resursă pentru profesioniștii din sistemul de justiție, din domeniul medical sau social.

Cum? Mai întâi, oferind oportunități de formare specifică și resurse bibliografice pentru o identificare mai rapidă și o intervenție de scurtă durată în cazul clienților sau pacienților cu adicții.

Mai apoi, deschizându-ne porțile către acei clienți sau pacienți îndrumați spre noi de către instituțiile colaboratoare. Procesul e unul definit în timp, transparent, iar programele de consiliere asigură standarde unice în România.

Și, nu în ultimul rând, sprijinind inițierea de servicii de screening, informare sau consiliere în cadrul acestor instituții. Grupurile de informare din cadrul secțiilor psihiatrice de dezintoxicare, cursuri de responsabilizare adresate clienților Serviciului de probațiune, programe educaționale în cadrul unor companii sau comunități parohiale sunt doar câteva exemple ale prezenței noastre în comunitate.

E drept, de cele mai multe ori, clienții se simt constrânși în momentul în care li se recomandă participarea la un program de recuperare din adicții, iar unii vor face tot ce pot pentru a evita acest lucru. Considerăm că este foarte important modul în care i se prezintă celui în cauză alternativele pe care le are. Dacă profesioniștii – asistenți sociali, medici, consilieri de probațiune vor înțelege boala dependenței, vor reuși să vadă beneficiile pe care cei care le trec pragul le vor putea obține de la un Program precum Sf. Dimitrie – echiparea cu un set de cunoștințe și abilități, precum și integrarea într-o comunitate care va face ca drogul să nu mai fie unicul răspuns în confruntarea cu provocările vieții. 

Metodele folosite până acum în societatea noastră nu au produs mari schimbări în privința persoanelor cu adicții, fie că au fost din sfera patologizării, puniției sau ignorării. Poate că e timpul ca acestea să fie schimbate în direcția celor dovedite ca eficiente, căci, „dacă nimic nu se schimbă, nimic nu se schimbă”, după cum bine zice un slogan al recuperării.

Aproape de angajați - practici inovative la locul de muncă, de Claudia Varga, consilier în adicții 

Competiţia crescută pe piaţa muncii şi pe piaţa serviciilor/ bunurilor îi determină pe angajatori să fie tot mai atenți faţă de angajați şi faţă de modalităţile prin care să poată în același timp să își îmbunătățească productivitatea muncii, dar și să creeze un mediu de lucru cât mai sănătos şi progresist. Cea mai valoaroasă achiziție a oricărui manager, angajații, întâmpină diverse probleme de natură emoțională, de sănătate fizică şi mentală, conflicte interpersonale, crize financiare, probleme la locul de muncă, care le afectează productivitatea şi performanţa profesională.

Înainte de orice, angajații sunt oameni, iar oamenii au astfel de probleme și dificultăți. Orice angajator care îşi doreşte un mediul de lucru sănătos va încerca să le rezolve înainte ca acestea să scape de sub control. Colegii de lucru devin deseori o a doua familie pentru cei mai mulți angajați, iar aceștia nu își lasă niciodată probleme personale acasă. Le aduc la locul de muncă. Așadar, este mult mai eficient să recunoaștem acest lucru și să intervenim atunci când o problemă se află în stadiul incipient, decât atunci când ea este scăpată de sub control şi determină efecte secundare nedorite nici de angajat, nici de angajator.

În SUA, peste 97 % din marile companii (cu peste 5000 de angajați) și 75% din companiile mici și mijlocii folosesc programe de asistare a angajaților[1]. Această practică a fost inițiată acum cca. 60 de ani, când angajatorii au recunoscut valoarea grupurilor de suport adresate celor care se confruntau cu probleme legate de abuzul de alcool. Și asta pentru că efectul negativ al abuzului de alcool asupra productivității era evident. Costurile adicției pentru angajatori a fost estimat la 81miliarde $/an” în 2017[2].  De asemenea, se estimează că impactul economic anual depășește 442 miliarde $ (include costuri medicale, legale etc.)”.[3]

În România, se estima că în anul 2010 costurile sociale ale alcoolui au fost de 155,8 miliarde €”[4], cauzate de decese premature, îngrijiri de sănătate, șomaj, absenteism.

Programele de asistare a angajaților (PAA) servesc companiile în mai multe direcții, de la oferirea de consultanță privind noi strategii și direcții de implementarea a serviciilor, până la asistarea individuală a angajaților și familiilor care se confruntă cu dificultăți personale. În mod obișnuit, PAA-ul se adresează unor nevoi specifice ale companiilor în vederea îmbunătățirii mediului de lucru și schimbării unor comportamente sau probleme de sănătate în companie. Problemele adresate de PAA sunt atât de variate, pe cât sunt oamenii de complecși.

Din experiența noastră clinică, dificultățile pe care le întâmpină angajatorii la locul de muncă sunt legate de consumul de alcool, jocuri de noroc, canabis, fumat, etnobotanice, aparținători cu simptome de depresie, anxietate etc.

Anumite comportamente sunt chiar acceptate şi promovate în societatea noastră, în toate mediile sociale şi profesionale (de ex., consumul de alcool). Majoritatea oamenilor se simt bine atunci când consumă alcool şi nu par să sufere consecințe din cauza lui. Un alt comportament care devine ușor acceptabil în societatea noastră este consumul de canabis în scop recreațional, acesta ajungând să se infiltreze la locul de muncă drept o modalitate de socializare sau creștere a creativității. Angajatorii fie nu cunosc acest fenomen, fie îl minimalizează în contextul balansului dintre câștiguri și pierderi -  pare să fie mai bine să ai un angajat care se simte bine, decât un angajat morocănos, fără chef de muncă.

Mit: Cei care sunt dependenți  de droguri nu au loc de muncă, sunt asistați social.

Adevăr: Cca. 80% dintre cei cu abuz de substanțe au loc de muncă.

Oricare ar fi „drogul”, în anumite situații, acest consum atrage după sine consecințe negative în viața personală şi profesională atât pentru consumator, dar și pentru cei apropiați.

Aceste consecinţe sunt de multe ori ignorate sau minimalizate atât de consumator, cât şi de anturaj, până când situaţia scapă complet de sub control. Dependenţa de alcool sau de orice substanţă se instalează treptat şi o persoană ajunge să aibă simptome vizibile abia în stadiul agravat al bolii (de ex., afecţiuni fizice şi mentale, diminuări ale capacităților neuro-cognitive, tulburări în funcţionarea normală a vieţii de zi cu zi etc.).

Ipostaza angajatorului sau a personalului de resurse umane care se ocupă de problemele angajatului poate deveni cu ușurință una de codependență. Altfel spus, și cei de la locul de muncă ajung să fie prinși în jocurile și manipulările celui care suferă de adicție. Iată câteva dintre comportamentele pe care le adoptă angajatorii și care pot să indice existenței unei probleme de abuz sau dependență de substanțe sau comportamente:

  • Acordarea de împrumuturi angajatului pentru gestionarea problemelor financiare
  • Învoiri nejustificate / concedii medicale repetate
  • Reținerea salariului sau acordarea acestuia unui membru al familiei
  • Acceptarea scuzelor și schimburi de ture pentru a-l ajuta pe angajat să-și revină de pe urmele consumului
  • Petrecerea la locul de muncă a unui volum mai mare de timp de către angajator, pentru gestionarea activității sau verificării angajatului vizat
  • Monitorizare a angajaților (teste, fiole etc)
  • Înlocuirea frecventă a angajaților

Toate aceste acțiuni consumă timp, resurse financiare în mod direct, dar și indirect, prin scăderea productivității companiei. Costurile non-intervenției sunt estimate a fi de 10 ori mai mari decât tratamentul și intervenția timpurie.

În practică, stigma pare să fie deseori cea care reglementează acțiunea și non-acțiunea de la locul de muncă. Orice companie poate însă să implementeze politici și proceduri care să nu fie amenințătoare pentru angajați. Indiferent dacă vorbim de o companie cu un număr mic de angajați sau de companii mari, grija față de angajat este importantă de la bun început. În prevenirea și intervenția pe problematica adicțiilor, sprijinul total al managementului (de top și de mijloc) este absolut necesar pentru ca un program de acest gen să dea rezultate. Practic, vorbim despre schimbarea unor atitudini și obiceiuri de la locul de muncă.

Pasul cel mai important de depășit, mai ales din partea angajatorului este acela de a vorbi direct, deschis despre problemă, dar într-un mod în care să îi ofere angajatului și o soluție: „Știu că ai o problemă, vreau să te ajut să te tratezi. Eu nu pot să te ajut aici” și să urmeze trimiterea lui către consiliere: „Ai nevoie să mergi la un program specializat. Vreau să vorbești cu dl/dna....”

 Angajatul poate să ajungă să solicite ajutor fie din proprie inițiativă, fie la îndrumarea/recomandarea managementului, fie ca urmare a unor incidente la locul de muncă care au scos la iveală consumul de substanțe. Oricare ar fi calea, este important să se păstreze legătura cu specialiștii în adicții pentru a cunoaște recomandările acestora, activitățile în care va fi implicat angajatul, timpul alocat și costurile aferente. Uneori va fi nevoie de ajustarea programului de lucru al angajatului, însă de data aceasta pentru ca el să își rezolve cu adevărat problema și să ajungă la activitățile de recuperare planificate, și nu pentru managementul consecințelor consumului.

Neîncrederea și frica cea mai mare a angajatorilor este legată de posibilele recăderi ale angajatului, mai precis de reluarea consumului și de lipsa de complianță a angajatului față de recomandările terapeutice. Recăderea face parte din boală, iar recuperarea este un proces de durată și implică realizarea acelor schimbări necesare pentru ca persoana în cauză să învețe să trăiască fără a mai apela la substanțe psihotrope.

Păstrarea abstinenței și a schimbărilor realizate este direct proporțională cu participarea și implicarea în terapie. Este vorba, până la urmă, de o echitate între „investiția” personală și „profitul” obținut. Studiile arată că cei care participă săptămânal la grupul de suport, la 1 an după încheierea terapiei, au șanse duble de menținere a abstinenței, până la 86,4 %, față de cei care nu mai participă.

Revenirea la o viață normală are loc gradual, direct proporțional cu perioada în care a existat adicția activă, nu atât de repede pe cât am aștepta uneori, însă totul începe prin câștigarea abstinenței de la drogul de alegere.

Nu este o rușine să suferi de o boală, este o rușine să nu o tratezi!  Începe azi, nu mâine!

Intervenția timpurie în rândul studenților, de Alexandra Chira, consilier în adicții   

Dacă suntem atenți în jurul nostru, putem observa cu ușurință faptul că drogurile, alcoolul, tutunul și toate dependențele fac parte din lumea tinerilor începând cu vârste tot mai mici. Nu e de mirare, deci, că atunci când ne gândim la studenți vorbim deja de intervenție timpurie, și nu de prevenție. Curțile facultăților sunt pline de fumători. Sunt bine cunoscute petrecerile studențești. Consumul de canabis este la ordinea zilei pentru mulți tineri. Câți studenți nu se prezintă la cursuri sub influența băuturii? Cu atât mai mult cu cât aceste comportamente sunt foarte evidente încă din liceu.

Tinerețea aduce cu sine căutarea unei identități și a sentimentului de apartenență. Petrecerile și prietenii le aduc tocmai acest lucru. Însă împreună cu acestea, adesea, vine și băutura. Iar în cazul tinerilor, din păcate, dependența se poate instala în termen de câteva luni de consum excesiv constant, pe când la adulți poate apărea după câțiva ani de băut excesiv.

Dependența față de orice fel de substanță sau comportament adictiv are manifestări similare: pierderea interesului pentru educație, aspect, familie, activități recreative etc. În cazul celor care au apartenențe religioase/spirituale, și acestea se diminuează în timp. Apare simptomul de toleranță, conform căruia organismul nu mai obține aceeași stare de euforie din cantitățile obișnuite și cere cantități tot mai mari pentru găsirea acesteia (Floyd Frantz, 2011, p. 35). Deja devine insuficientă o singură doză. Odată cu consumul primului pahar, persoana dependentă nu se mai poate opri din consum. De asemenea, consecințele negative nu sunt un motiv suficient pentru încetarea consumului. Deși vi se pot părea destule, simptomele de mai sus nu sunt decât vârful ice-bergului. (M.D.Norman Miller, Doug Toft, 2002, p. 10; 18)

Toate acestea se întâmplă acum în jurul nostru. Uneori e ușor să întoarcem privirea dacă nu e vorba de cineva drag nouă. Tinerii reprezintă viitorul. Tinerii MERITĂ un viitor, însă dependența le poate fura acest lucru. Dependența poate fi fatală. Deci ajutorul ar trebui să le fie acordat începând de AZI. AZI încă nu este prea târziu să le întindem o mână.

Pe perioada facultății, studenții au acces relativ mai mare la servicii de informare, educare și recuperare din dependență, servicii care, în cea mai mare parte, există momentan doar în câteva orașe mai mari din țară. Odată cu încheierea studiilor, mulți se mută în orașe mai mici, accesul lor la resurse fiind astfel mult mai dificil. Deși consumul de droguri reprezintă o problemă serioasă în întreaga lume, tinerii din România se confruntă și cu acest obstacol major – lipsa resurselor de recuperare, în general și lipsa celor adresate lor, în special. 

Marile universități ale lumii au centre dedicate abordării problemei abuzului sau dependenței în campusuri, oferind atât programe de prevenire, cât și de terapie și grupuri de suport[1]. Cu abordări specific croite pentru tineri, în proximitatea lor, aceste centre sunt acolo pentru a le oferi o perspectivă nouă asupra a ce înseamnă distracție, dar și un cadru în care aceștia să își dezvolte abilități de viață. Intervenția pentru persoanele dependente sau aflate în grupe de risc are ca scop nu doar abstinența, ci și dobândirea abilităților de comunicare, de relaționare prin moduri sănătoase, de management al sentimentelor și al timpului, de a lua decizii, de a rezista presiunii de consum a grupului. Cel mai adesea aceste lucruri nu sunt învățate nicăieri în mediul școlar sau familial tradițional, astfel încât tinerilor le vine ușor să apeleze la substanțe sau comportamente adictive, precum și la anturaje nepotrivite care, pe moment, răspund nevoilor imediate de eliberare a stresului sau de obținere a plăcerii.  

La fel de importantă este și găsirea unor activități sănătoase care să împlinească nevoia de adrenalină, de exemplu, fără a apela la ajutorul substanțelor. Campusurile universitare clujene oferă deja o gamă largă de activități pentru studenți cu scopul de a aduce distracția și relaxarea aproape de studenți pe parcursul anului școlar. Studenții leagă prietenii și se organizează ușor pentru orchestrarea de astfel de activități. Lipsesc însă inițiativele de genul celor menționate mai sus care să le ofere o soluție de recuperare celor aflați în situații de risc de abuz sau adicție și care, în momente de criză personală, ar avea șansa schimbării traseului de viață. Astfel de centre ar include cu necesitate și sprijin pentru a face față problemelor de sănătate emoțională sau, pur și simplu, celor care au nevoie de îndrumare în momente dificile, inclusiv cum pot fi cele de dificultate financiară, romantică sau de ieșire din sistemul educațional.

Ar fi greu? Cu siguranță, ar fi o provocare, dar nu una herculiană. Merită tinerii studenți un spațiu sigur, o oază în care să își poată împărtăși angoasele sau în care să își găsească abstinența și recuperarea? Evident, întrebare retorică. Spațiul universitar ar dispune cu siguranță și de resurse de spațiu, dar și de resurse umane cu potențial peste medie. Trebuie însă recunoscut deschis modul în care  viața multor tineri din jurul nostru e afectată (sau chiar stopată) de dependențe și necesitatea de intervenții adresate studenților. E necesară pregătirea celor care ar activa într-un astfel de centru, iar  Programul Sf. Dimitrie are expertiza necesară de a furniza astfel de formări și programe.

Putem veni în ajutor. Putem să îi sprijinim dacă începem de AZI să le arătăm că ne pasă, dacă începem de AZI să le întindem o mână. Nu lăsați ziua de azi să treacă, știind că MÂINE poate fi prea târziu pentru unii dintre ei, știind că studenții de mâine vor fi copiii sau nepoții voștri...

Grupurile de suport – de la Alcoolicii Anonimi, la grupuri instituționale, traducere și adaptare de Gabriel Bratu, consilier de egali 

Bill Wilson a cofondat Alcoolicii Anonimi pe care psihiatrul și autorul M. Scott Peck l-a numit „cel mai mare eveniment pozitiv al secolului XX”. În perioadele de dependență activă, Wilson cunoscuse crize de depresie atât de profunde încât i-a fost greu să se ridice din pat. Pentru a face față problemei, a încercat suplimente de vitamine. A încercat psihanaliza. A experimentat chiar și cu LSD. Astăzi, înțelegem mult mai multe despre depresie, anxietate și alte probleme de sănătate mintală. Sunt disponibile noi tratamente puternice și există o înțelegere tot mai mare a faptului că cei Doisprezece Pași ai AA - pe care Wilson i-a scris - cuprind un set de principii universale pentru optimizarea sănătății mintale.

Să parcurgem împreună câteva dintre aspectele practice ale principiilor care  au ajutat milioane de alcoolici să își salveze viața din capcana dependenței.

  • De exemplu, primul pas sugerează că nu mai negăm prezența unei afecțiuni care ne restrânge inutil gândirea, sentimentele sau comportamentul. Vindecarea începe atunci când acceptăm adevărul. Această perspectivă se aplică dependenței și oricărei alte probleme de sănătate mintală.
  •  Pasul doi solicită o nouă admitere - că suntem neputincioși față de rezolvarea problemei. Oamenii din programele de Doisprezece Pași numesc acest lucru drept „principiul predării”.
  • Cu toate acestea, al treilea pas ne amintește că predarea nu este același lucru cu renunțarea. Mai degrabă, înseamnă a accepta ajutor din orice sursă din afara noastră - o „Putere Superioară”. Acest termen se poate referi la Dumnezeul religiilor tradiționale. Dar se poate referi la fel de ușor la un terapeut, la un grup de sprijin sau la orice altă formă de tratament pentru sănătatea mintală. „Pentru persoanele care s-au luptat cu o afecțiune de sănătate mintală, este într-adevăr o ușurare să recunoască faptul că nu este vorba despre ei, că sunt neputincioși în a rezolva singuri problema”, spune Sue Hoisington, director executiv al Departamentului de Sănătăte Mintală a Centrului Hazelden din Minnesota, SUA. „Ei pot spune:„ M-am străduit atât de mult să scap de această depresie sau anxietate și, în cele din urmă, pot să mă predau, pot să primesc ajutorul necesar și să renunț la ea ”.
  •  „Pașii patru până în nouă oferă mai multe principii pentru a ne reda sănătatea: faceți un inventar al punctelor voastre tari și al punctelor slabe și fiți dispuși să vă eliberați de ele”. Un inventar pentru persoanele cu depresie, de exemplu, include adesea credințe precum „Oamenii ar trebui să se comporte întotdeauna exact așa cum vreau eu” sau „Eșuez întotdeauna când încerc ceva nou”. Psihologii numesc aceste credințe iraționale. De asemenea, este esențială împărtășirea inventarului nostru cu alte persoane și repararea greșelilor noastre față de acele persoane cărora le-am făcut rău.
  • Pasul zece ne sugerează să facem lucruri în fiecare zi,
  • iar Pasul 11 ​​ne amintește să cerem în continuare ajutor.
  • Pasul 12 ne conectează la puterea comunității, sugerând să ne alăturăm unui grup de alți oameni care adoptă aceste principii. Conform Pasului 12, avem nevoie de prezența unei comunități de susținere pentru a susține schimbări pe termen lung în propriile noastre credințe și comportamente.

Dar grupurile de sprijin există și în afara comunității Anonimilor, iar importanța lor este deopotrivă meritorie.

Un grup de sprijin le oferă oamenilor posibilitatea de a-și împărtăși experiențele și sentimentele personale, strategiile de coping sau informații directe despre boli sau tratamente. Pentru mulți oameni, un grup de sprijin legat de sănătate poate umple un decalaj între tratamentul medical și nevoia de sprijin emoțional. Relația unei persoane cu un specialist nu poate oferi întotdeauna un sprijin emoțional adecvat, iar familia și prietenii unei persoane nu pot înțelege impactul unei boli sau al unui tratament.

Un grup de sprijin format din rândul persoanelor cu experiențe comune poate funcționa ca o punte între nevoile medicale și emoționale.

În general, grupurile de sprijin pot fi organizate de o organizație non-profit, o clinică, un spital etc. De asemenea, acestea pot fi independente de orice organizație și conduse în întregime de membrii grupului. Formatele grupurilor variază, de la întâlniri față în față, teleconferințe sau comunități online. O persoană laică - cineva care împărtășește sau a împărtășit experiența comună a grupului - conduce adesea un grup de sprijin, dar un grup poate fi condus și de un facilitator profesionist, cum ar fi o asistentă medicală, asistent social, psiholog, consilier spiritual.

Unele grupuri de sprijin pot oferi oportunități educaționale, cum ar fi invitarea unui medic, psiholog, asistent medical sau asistent social pentru a vorbi despre un subiect legat de nevoile grupului. Grupurile de sprijin nu sunt aceleași cu sesiunile de terapie de grup. Terapia de grup este un tip specific de tratament de sănătate mintală care reunește mai multe persoane cu afecțiuni similare sub îndrumarea unei persoane specializate.

Experiența comună a membrilor unui grup de sprijin înseamnă adesea că au sentimente, griji, probleme de zi cu zi similare. Participarea la un grup vă oferă ocazia de a fi alături de persoane care au probabil un scop comun și care se pot înțelege reciproc. Beneficiile participării la un grup de sprijin pot include:

  • Diminuarea sentimentului de singurătate, de a fi izolat sau judecat de ceilalți
  • Reducerea suferinței, depresiei, anxietății sau oboselii
  • Vorbirea deschisă și onestă despre sentimentele dvs.
  • Îmbunătățirea abilităților de a face față provocărilor
  • Creșterea motivației pentru a gestiona afecțiunile cronice și creșterea complianței cu planurile de tratament
  • Un sentiment de abilitare, control sau speranță
  • Îmbunătățirea înțelegerii conceptului de boală și a propriei experiențe cu aceasta
  • Obținerea de feedback practic despre opțiunile de tratament
  • Învățarea despre resursele de sănătate, economice sau sociale

Grupurile de sprijin pot avea dezavantaje, iar grupurile eficiente depind în general de abilitățile facilitatorului care poate ajuta la depășirea acestor probleme:

  • Membrii perturbatori ai grupului
  • Tendința de a monopoliza o conversație
  • Lipsa confidențialității
  • Încurcătură emoțională, tensiune de grup sau conflicte interpersonale
  • Sfaturi medicale inadecvate sau nefondate
  • Competiția dintre membrii grupului privind gravitatea stării sau problemei 

Grupuri online - pro și contra. Cunoscând o dezvoltare majoră în contextul pandemiei, este important să luați în considerare acești factori înainte de a vă alătura unor grupuri online. Beneficiile acestora includ:

  • Posibilitatea de participare mai frecventă sau mai flexibilă
  • oportunități pentru persoanele care nu au grupuri în orașele în care locuiesc
  • Un grad de confidențialitate sau anonimat

Riscurile grupurilor online includ următoarele:

  • Comunicarea numai prin text scris poate duce la neînțelegere sau confuzie între membrii grupului.
  • Anonimatul poate duce la comentarii sau comportamente inadecvate sau nerespectuoase. Participarea online poate duce la izolarea de alți prieteni sau familie.
  • Comunitățile online pot fi deosebit de susceptibile la dezinformare sau supraîncărcare a informațiilor. Oamenii pot folosi mediul online pentru a profita de oameni, pentru a promova un produs sau pentru a comite fraude.

După „Support groups: Make connections, get help,” https://www.mayoclinic.org/ și 12 Steps Mental Health, „A set of universal principles”, https://www.hazeldenbettyford.org/articles/12-steps-mental-health