Back to top

25 aprilie

Am mult mai multe lucruri pentru care să fiu recunoscător, decât îmi dau seama. Prea des uit să mă gândesc la acele lucruri din viața mea pe care să le pot aprecia și de care să mă bucur. Poate că nu acord suficient timp pentru această meditație, pentru că sunt prea preocupat cu așa zisele mele necazuri. Îngădui minții mele să fie umplută până la refuz cu pierderile din viața mea; cu cât mă gândesc mai mult la ele, cu atât par mai gigantice. În loc să le predau în grija lui Dumnezeu și a bunătății Sale, mă las controlat de gândirea negativă, în care gândurile mele vor rătăci, dacă eu nu le conduc hotărât pe căi mai luminoase. Încerc eu să cultiv o “atitudine de recunoștință”?

Rugăciunea  de azi

Fie ca Dumnezeu să mă îndepărteze de la stiva de gânduri negative, care mă abat din calea creșterii personale. Fie ca eu să mă debarasez de vechile mele obiceiuri de “săracul de mine”, de a-mi aminti doar părțile rele și de a mă aștepta la ceea ce este mai îngrozitor. Fie ca eu să-mi ghidez gândurile către o nouă lume. Fie ca eu să-mi permit să pot vedea gloria lui Dumnezeu.

Ce să-mi amintesc azi

Menține o atitudine de recunoștință.